Astazi am ajuns la KFC. Eu nu mi-am luat nimic, dupa povestile recente mi se face greata si mi se pune un nod in gat. Si-au luat colegii mei. La fastfoodul lor de la Unirii, mancam cu Ana de cateva ori pe luna, indeajuns incat sa ii stiu din vedere pe cei de partea cealalta a caselor de marcat. Cum nu am fost de mult, acum erau aproape numai fete noi.
La un moment dat, pentru ca se platea cu cardul si trebuia sa fie bagat un cod de catre un supervisor, gigelul isi striga superiorul care apare cu un aer de tiran superior:
-Ce vrei bha?!
-Am un card nu-stiu-de-care si imi trebuie codul
-Dea! dupa care baga codul si pleaca plin de figuri de nu il incapeau in haine.
Ma uit mai bine la el si mi-l amintesc. Aaaa! Asta e parlitul ala speriat de bombe cu aspect neingrijit care ne-a servit de cateva ori. Mama da’ ce figuri avem in cap acum! Cat te poate schimba o camasa cu cateva dungi si un ecuson pe care scrie “Supervisor”. Brusc imi amintesc si de povestirea fostului angajat KFC in care relata si acest aspect, al supervisorilor carora li se urca sefia la cap si se poarta cu cei de sub ei ca si cu ultimii sclavi de pe plantatie, uitand parca vremea cand la randul lor faceau parte din aceasta tagma.
M-a cuprins un sentiment de mila fata de bietul specimen. Nu stiu de ce.
pai.. doh. tu cine crezi ca lucreaza in MC si KFC ?
vreun student la ASE sau la POLITEHNICA? Vreun pasionat de ecuatii cuantice? Sunt f putini acestia.
Majoritatea sunt niste mini cocalari cu aceeiasi mentalitate iar cand ajung in pozitii mai inalte se comporta ca bizonul in trafic.
“Tiganu cand ajunge rege mai intai isi omoara neamurile”
Popor de manelisti si cocalari am ajuns, e un pik cam dureros dar asta e viata ce putem face…
Din pacate ai dreptate…